Mesaj de felicitare!!!

Mesaj de felicitare!!!

23011
DISTRIBUIȚI

Stimați profesori, 
Dragi elevi, 
Onorați părinți ,

Aflându-ne la finele anului de studii , când întoarcem fila cu titlul ”Anul școlar 2019-2020”, gândurile ni se îndreaptă negreșit la calea parcursă în ultimele nouă luni de activitate școlară. Cunoștințele, deprinderile , înțelepciunea și experiența acumulată în această perioadă ne vor fi de un real folos, asemenea unei mici, dar trainice cărămizi pusă la temelia aspirațiilor noastre spre culmile perfecțiunii.

Stimați profesori,

Pentru Voi, cei care, la ora tinereții, ați ales să Vă trăiți viața alături de copii, sfârșitul anului școlar înseamnă nu numai bucuria împlinirilor, ci și tristețea despărțirii de cei pe care i-ați însoțit pe parcursul studiilor, oferindu-le carte, suflet, experiență. Aș vrea să Vă doresc ca balanța sentimentală a anului ce se încheie să încline, totuși, spre gânduri luminate, spre bucuria așteptării unor noi contingente de elevi sârguincioși, dornici de cunoaștere. Vă mulțumesc pentru devotament și fidelitate profesiei, pentru sacrificiile pe care le faceți în numele Viitorului.

Absolvenții de astăzi, cu siguranță, se închină în fața Dvs. pentru modul în care, asemenea lui Prometeu, ați aprins și întreținut focul cunoașterii către un ”mâine” nou, imprevizibil.

Dragi elevi,

Foarte curând cei mai mulți dintre voi vor păși pe tărâmul miraculos al unei lumi de poveste cu numele- Vacanța Mare. Savurați fiecare clipă, puneți sens și rost în tot ce faceți, distrați-vă frumos și util pentru suflet, acumulați cunoștințe , impresii, emoții irepetabile. Fie ca vacanța fiecăruia din voi să abunde în evenimente frumoase și memorabile.

Un cuvânt aparte doresc să le adresez absolvenților  ciclului gimnazial și liceal , aflați în pragul unui important test de maturitate. Curaj, încredere în forțele proprii și gândire pozitivă. Voi sunteți viitorul Republicii Moldova, și să știți că felul în care va arăta țara noastră de mâine depinde și de voi. Aveți o mare responsabilitate , de asumare și promovare a valorilor românești în contextul european, prețuind comorile științei și culturii naționale.

Stimați părinți,

La debutul anului școlar, care tocmai s-a încheiat, am format o echipă împreună cu Dumneavoastră. De-a lungul anului de învățământ, am rămas împreună, acesta reprezentând progresul. Mă simt onorată și răsplătită de încrederea și sprijinul imperios acordat, de înțelegerea și promptitudinea cu care ați răspuns, fiecare în parte și toți , deopotrivă, la invitațiile mele pentru stimularea interesului pentru educație și promovarea valorilor educaționale.

Situația din ultimii ani ne întărește în convingerea că școala astăzi nu poate supraviețui decât prin eforturile conjugate ale tuturor actorilor sociali, în primul rând – ale comunității de părinți. Vă mulțumesc pentru înțelegerea clară a faptului că doar investind în școală edificăm succesul de viitor al copiilor noștri, că doar implicându-ne activ în viața școlii , punem temelia solidă a unei țări pe care ne-o dorim prosperă. Împreună ne-am unit eforturile în folosul celor ce sunt pe drumul cunoașterii, al descoperirilor și formării personalității.

Mă tot gândesc și încerc să găsesc cuvintele potrivite pe care le-aș putea adresa în semn de mulțumire. Constat însă că ele nu sunt de ajuns și nu ar putea niciodată înlocui efortul și sprijinul Dvs. acordat IPLT  ”M. Eliade”.  Dar recunoștința e firească și omenească, iar un simplu ”Mulțumesc” rostit sincer și din tot sufletul ar fi una din căile prin care pot să-mi exprim împlinirea că ați fost alături de Fundația ”M: Eliade”.

Deci, Vă mulțumesc pentru înaltul spirit civic și umanitar , pentru generozitatea și consecvența cu care ați susținut consolidarea instituțională a învățământului primar, gimnazial și liceal. Sprijinul Dumneavoastră , se convertește în motivație, împlinire și nu în ultimul rând , în Recunoștință.

Vă asigur de respectul meu și de recunoștința administrației IPLT ”M. Eliade” și a elevilor!

Tuturor o vacanță plăcută și succes în tot ceea ce vă propuneți!

Să ne revedem cu bine într-un nou an de studii!

Cu respect , 
Președintele Fundației ”Mircea Eliade”, 
Gafton Elena